"I-am zis migdalului:
Frate, vorbeste-mi despre Dumnezeu,

Şi migdalul...a Înflorit!"

 
Home

Latest Painting

THE HEALER
THE HEALER

About Heaven - video

"Cumintenia pamantului", Spre o Teopoetica a sexualitatii umane PDF Print E-mail

   Sexualitatea reprezintă cel mai puternic instinct care există în lumea animală, pentru multe specii de animale, ţinta întregii vieţi este procrearea, după care îndeplinirea ei atrage, de la sine moartea. Astfel mii de anghile[1], o specie de peşte care trăieşte în Oceanul Atlantic, străbat sute de kilometrii pentru a ajunge la gurile Rinului, unde are loc împerecherea, dupa care mor. Un alt exemplu este Mantis religiosa, călugăriţa, o specie de insectă care îşi devorează masculul în timpul împerecherii sexuale.

   Lumea animală par să aibă legi stricte în ceea ce priveşte rutul, perioada în care poate avea loc împerecherea. Asta a născut prejudecata anumitor moralişti că omul este cu mult inferior animalului, pentru că are o sexualitate dezordonată, sustrasă reproductivităţii. Este un fals, deoarece la om sexualitatea transcede simpla lege a procreaţiei şi normelor biochimice ale unui joc endocrin -hormonal, ea având un destinaţie specială, transcederea limitelor fiinţei omeneşti prin telosul -tinta, care străbate asemeni unui fir nevăzut, taina celuilalt prin Eros, ca în final să se reverse prin sublimare harică în iubirea supremă- agapică.( grec.agapao.) De a aceea sexualitatea este pusă sub semnul liberului arbitru, a propriei voinţe a libertăţii cele mai profunde-"La om sexul are o fizionomie specifică proprie.El e liber în foarte mare măsură -şi cu atît mai mult cu cît individul e diferenţiat - de servituţi şi de perioadele sezoniere de împerechere care se observă în sexualitatea animală[...].Omul poate dori şi iubi în orice clipă : şi asta e o trăsătură naturală a dragostei sale.Nu e vorba nicidecum de un fenomen artificial de corupţie, derivat dintr-o îndepărtare de natură"[2] 
     

   Este adevărat că sexualitatea pare să fie corelată cu durata vieţii, implicit cu moartea. Astfel la speciile de animale longevive, numărul de pui sunt invers proporţional cu durata vieţii lor( balena, elefanţii) în timp ce la speciile prolifice( insecte, rozătoare) durata vieţii lor este scăzută, ajungând la drosophile[3] la câteva ceasuri. Se pare că între viaţă şi moarte, sexualitatea este o interfaţă, care se interpune între viaţa fizică a omului, şi viaţa sufletească. Iconografia bizantină înfăţişează asceţii asemeni unor oameni asexuaţi, cu trăsături ascuţite, prelungi, reprezentând de fapt sublimarea instinctului sexual pe care l-au transfigurat în iubire agapică. Omul a intrat se reproduce dar acest fapt nu este ţelul spre care sexualitatea tinde, reproducerea este mai mult o consecinţă firească a sexualităţii, iar instinctul de reproducere este nu se desfăşoară, orb, automat, aşa cum are loc la animale, ci are un conţinut conştient.De aceea :"... este o eroare fundamentală, o falsificare eronată să numiminstinctul sexual un instinct de reproducere. Reproducerea este un efect posibil al activităţii sexuale[...]Despre nu ştie animalul, ştie doar omul"[4]

   Pentru animale, reproducerea este pusă în slujba speciei, acesta având conţinutul unui plan transcendent, în sensul că animalele au sădite reguli foarte stricte legate de reproducere, care asigură viitorul speciei, selectia naturala având drept scop pe de-o parte asigurarea continuităţii speciei, iar pe de alta adaptarea tot mai bună la mediul de viaţă. Pentru om acestă experienţă îi este dată să o trăiască pe un alt plan, cel al dragostei, prin care are sentimentul că prin unire cu o persoană de sex opus, transcede marginalitatea existenţei sale, ajungând în lumea perfectă a muzicii sferelor. Sensul erotismului la om este oarecum dramatic, este la un la pas de moarte şi pierderea completă a identităţii, dacă privim numeroasele sinucideri care au avul loc din dragoste trădată.Aceasta nu explică de ce legea vieţii care este sădită în trupul animalelor, având în vedere că sunt străine de experienţa sinuciderii, doar la om au loc lucruri care par contrar firii şi voinţei de a trăi, fapt care ne face să credem că Erosul modifică fiziologicul substituindu- aspiraţiilor sale.

   Reproducerea pentru om nu este aşadar sensul activităţii sale sexuale, ci Erosul, adică căutarea unei comuniuni sufleteşti şi trupeşti cu altă fiinţă, legată prin semnul atracţiei sexuale.Este adevărat ceea ce Sfântul Vasile zice legat de această polarizare a atracţiei bărbat - femeie; Căci, vă spun eu , atracţia virtuală care se află în trupul bărbatului faţă de femeie, face ca mintea lui să-şi piardă orice capacitate de judecată, în vederea împreunării immediate, deşi are de întâmpinat rezistenţa spiritului."[5]Dar acest fapt este doar o reacţie imediată a fiziologicului care trăieşte iminenţa unei realităţi înfiorătoare-fiinţa omenească simte că prin unirea cu obiectul pasiunii sale va deveni mai mult decât ceea ce este- o fiinţă complexă, ce accede la un nivel superior de înţelegere al vieţii. De aceea marii îndrăgostiţi ai acestei lumi la un moment au dorinţa de sfida, de a repudia istoria, normalitatea ei, dorindu-şi moartea specifică romantismului prin care care să nu se accedinteze de banalitatea cotidianului în experienţa iubirii lor.Toată cultura romantică este o implorare a morţii pentru salvarea dragostei din moartea cotidianului, practic prin Eros, cultura romantică a avut aces la natura mistică a morţii.

   Erosul reprezinta accesul si aspiratia finite umane la dezmarginire si transcenderea propriilor limite.De aceea este firesc ca după un timp, chiar celulele trupului să fie atinse de acest fluid spiritual al dezmărginirii, fapt care ne conduce la ideea că de fapt trupul nostru este o amprentă a sufletului nostru, sau chiar se identifică în erotism cu acesta:

"ªi-a tăinuit iubirea până când,

Ca viermele ascuns în miez de floare,

I-a mistuit bujorii din obraji,

Iar chipul ei cel palid şi pierit,

In gânduri negere cufundat, făcu

Din ea imaginea surâzătoare

A-ndureratei resemnări..."[6]

   Erotismul pare să fie prada unor contradicţii evidente, paradoxale. Deşi trupul este ceea ce iubim, realitatea sa profundă este mult mai adâncă, iubim de fapt acea energie care este purtată de trup. In dragoste nici nu poate fi vorba de o iubire care se reduce la simplul aspect al unei fiziologii de moment, dovadă fiind faptul că rareori prostituatele se îndrăgostesc...Ceea ce este îndrăgostirea pare a fi un acces prin trupul iubit, la esenţa acestuia pe care o iubisem dinainte de a-l cunoaşte."Dar dragostea este o încălcare a tradiţiei platonice cât şi a celei creştine.Transferă trupului atributele sufletului, iar acesta din urmă înceteşă de a mai fi o închisoare. Îndrăgostitul iubeşte trupul ca şi cum ar fi suflet, iar sufletul ca şi cum ar fi trup. Dragostea amestecă pământul cu cerul - este marea răsturnare."[7]

   De fapt sentimentul acelui deja vu,pe care-l mărturisesc toţi îndrăgostiţii celuilalt, este dovada faptului că ceea ce iubim era deja în noi, dar ceea ce ne desparte este o problemă de timp, care în momentul întâlnirii, se dizolvă în sentimentul de eternitate şi al senzaţiei de cunoaştere dintotdeauna ale acelor clipe. Dorinţa iubiţilor de a se iubi dincolo de moarte indică acest sentiment că experienţa Erosului este transcendentă în sine sa, are încorporată are golire de sine şi umplere cu celălalt , că esenţa sa este pur interioară şi mistică-" De fiecare dată când el spune te iubesc pe vecie, conferă unei fiinţe efemere şi schimbătoare două atribute divine: nemurirea şi imuabilitatea. Contradicţia este într-adevăr tragică: carnea decade, zilele ne sunt numărate. Cu toate acestea , iubim. ªi iubim cu trupul şi cu sufletul, suntem trup şi suflet" [8]

   Simţim că atunci când iubim, şi suntem iubiţi avem accesul la esenţa zborului- dezmărginirea finitudinii noastre prin golire şi umplere cu sensurile celuilalt, şi reciproc; de fapt ne umplem cu noi, cei care am trecut în celălalt şi ne întoarcem îmbogăţiti prin trasfigurea eului nostru în celălalt. De acea acest schimb al iubirii are o esenţă pnevmatică, a uni fluid, cum era considerată dragostea în Evul Mediu , care trece de la un iubit la celălalt-"Dragostea este recunoaşterea , în persoana iubită a acestui dar de a zbura care distinge toate făpturile omeneşti."[9]

   Astfel sexualitatea noastră a fost destinată dezmărginirii pe care cel care o trăieste devine asemenea misticului. De fapt între dragoste, sexualitate, mistică există o strânsă legătură, erotismul este iniţierea sexualităţii primare, în taina celuilalt şi a propriului nostru acces la absolut.Misticul adeseori împrumută limbajul plin de erotism al îndrăgostitului, pentru a se apropie şi a descoperi experienţa unirii cu divinul. Simbolul nunţii are o semificaţie mistică, ales, de alchimică de transmutare a unor stări şi realităţi inferioare în stări şi realităţi superioare.Limbajul misticilor este limbajul pasiunilor pământeşti pentru a desemna trăirile diafane ale unirii cu Hristos: " Cei pentru care mistica este mai presus de orice o relaţie intimă şi personală , satisfacerea dorinţei adânci- cei care spun , împreună cu Gertrude More, <<că niciodată n-a existat sau nu poate fi imaginată o astfel de iubire ca aceea dintre un suflet umil şi Tine>>-, vor reveni la imagistica luată din limbajul pasiunii pământeşti."[10]

   Astfel pentru Sfântul Bernard, Cântarea Cântărilor este încărcată de simbolismul nunţial, dintre Mire-Cuvânt-Hristos-Logos şi Mireasă-suflet -Biserică, care primeşte sămânţa Sa, urmând să nască fructul alchimic al credinţei care ne transformă fiinţele, realizând transmutaţia noastră de la moarte la Înviere, găsirea Pietrei Filosofale, sau ale Sfântului Graal. Misticele trăiau voluptatea unei iubiri cereşti pe care o descriau în cuvintele unui erotism suprafiresc, Astfel Caterina de Siena, "..mărturisea adesea, nu fără oarece timiditate, că vedea mereu acel inel pe degetul ei; nu era nici o clipă în care să nu-l simtă"[11] sau " Sfânta Teresa şi Sfânta Gertrude, pretind uneori anumite mângâieri pe care le găsesc insuportabile"[12]

   Dragostea se bazează pe o anumită magie a distanţei, şi pe de altă parte nu ar fi posibilă fără dorinţa de apropiere creată de instinctul sexual." .. nu există iubire fără instinct sexual.Iubirea se foloseşte de acesta ca de o forţă brută, aşa cum brigantina se foloseşte de vânt"[13] însă ceea ce atrage atenţia asupra celui pe care urmează să-l iubim , este greu de precizat. Ceea ce este sigur, este faptul că există o forţă a magicului, care îl scoate în faţă de alte asemenea oferte de iubire, fiind sigur că misterul acelei persoane odată localizat, atrage explorarea intensă de către subict a obiectului pasiunii sale astfel că: "Dacă în paroxismul iubirii ne-am vedea brusc obiectul iubirii în perspectiva normală a atenţiei noastre, puterea lui magică ar fi anulată"[14]

   Ioan Petru Culianu reproşa creştinismului că i-a legat Erosului, sorţul de bucătărie, domesticindu-l prin taina căsătoriei. Este adevărat că în cele mai multe familii, dragostea începuturilor se stinge, devine umilă, ştearsă, flacăra care cîndva atâţat pasiunea s.a transformat într-o povară domestică a unei asumări moraliste a vieţii de familie, că" asupra căsătoriei apasă toate depravările neamului omenesc...banalităţi sau trădări au transformat-o într-o caricatură grotescă"[15] Dar Hristos este Cel care făcut posibilă transformarea iubirii profane, în taină, spunând că Taina aceasta mare este.

   Erosul nu are o finalitate prea reuşită în majoritate timpurilor, fiind-ui asociată moartea, ca şi soluţie finală, sau distrugerea relaţiei.Asdta pentru că sexualitatea care îi hrăneşte flacăra ascunsă, cu timpul dispare, sau se îndreaptă spre un alt obiect. Practic finalitatea erotismului este un canibalism al celor doi, o încleştare care ar trebui soluţionată prin disoluţia finală a unuia în celalalt însă acesta este o imposibilitate fizică. Îndrăgostiţii simt tradarea ca pe o distrugere a fiinţei lor lăntrice, pentru că în adâncul lor ei nu mai au decât sufletul celui iubit.Dar trupul continuă să le rămână lor , ceea ce duce inevitabil la repudirea acestuia prin moarte sau sinucidere.De acea proiectul Erosului, a acestei dureroase transcendenţe ar fi un eşec dacă Dragostea Lui Dumenezu nu s-ar fi întrupat, în carne. Pentru că astfel este posibil să dăm o finalitate eternă, Erosului care se transformă în Iubirea unificatoare a Agapicului. Fără posibilitatea sublimării sale prin Duhului Sfânt, erotismul ar ramane mult o pecete a metafizicii morţii. Dar Erosul are şansa de a deveni viaţă şi eternitate prin faptul că două suflete pot transfigura prin Taina Euharistiei, finalitatea erosului, în lanţul unei tandreţi fără de margini. Astfel visul fiecărui erotism este de a aboli violenţa limbajului sexual, în poezia catifelărilor fără sfârşit a tandreţei lui iubirii finalizate şi dezmărginite, iremediabil în Agapis.

   Prin Hristos, suntem predestinaţi unei finalităţi pline sens, iubirea erotică, devine estfel pentru cei doi membrii ai cuplului materia ce va fi trasnsfigurată în substanţa vieţii veşnice. Moartea este inutilă pentru că cei doi descoperă, prin Hristos şi Taina Cununiei, punctul de plecare către o unire ce va continua fără sfârşit, din treaptă în treaptă. De aceea Emanuel Swedenborg, vede în taina iubirii conjugale, cea mai înaltă taină, pe pşmânt şi îm ceruri:"- Să ştii , mi-a spus un înger care îi însoţea, să ştii că în toate lumile nu există decât un singur Bine, iar acest Bine suprem stă în uniunea a două inimi puternic înlănţuite , care îşi confundă toate senzaţiile, toate mişcările şi toate simţămintele şi care sunt cuprinse de aceeaşi flacără, îngăduind să strângă voluptatea şi plăcerile în legăturile înţelepciunii" [16].De aceea Taina căsătoriei este poate cea misterioasă taină, căci dacă pe celelalte le trăim individual, ea se adresează transmutaţiei a două persoane.De fapt deşi există o prejudecată a monahismului că acestă taină ar fi mai prejos decât taina voturilor monahale, o privire pertinentă ar arăta că sunt două vârfuri ale Taborului, egale din punct de veder haric, şi ura cu care este privită cşsnicia de anumiţi monahi ar putea fi considerată o gravă erezie a fiinţei lor, o răutate... De altfel orice încercare a preoţilor de a face din spovedanie o incursiune în tainele trupurilor celor doi nu poate fi decât o impietate grosolană. ªi în acest sens a reduce Taina doar la facerea de prunci atârnând de capetele lor o fecunditate neasumată este o gravă violare a libertăţii cuplului, conceput ca o unitate sinergică cu libertatea şi harul încredinţate sporirii în iubire de către Dumnezeu.

   Trebuie înţeles că din momentul în care doi oameni, au primit iubirea în dar , aceştia sunt uniţi printr-o materie dumnezeiască extrem de rafinata, asemeni unui foc spiritual iar Iisus Hristos preia prin pogorârea Duhului Sfânt în timpul cununiei religioase,Iubirea celor doi pe care o transfigurează în propria Sa Iubire, prin care a mântuit pe cruce intreaga umanitate.

   De aceea o iubire fără jertfelnicie nu poate fi autentică, îi rămâne un rest de veşnicie nexplorat şi obscur, de aceea căsătorie este privită ca o mucenicie, pentru că cei doi trebuie să moară fiecare în sinea lui pentru celălalt, şi astfel pot primi din ce în ce mai mult harul care l-au primit în timpul cununiei, ca o coroană împărătească de preţ. Iubirea asumată prin căsătorie, este asemeni iubirii cu care dintru început a creat Dumnezeu lumea, şi mai apoi, iubirii prin care pe cruce, Iisus Hristos a rascumparat intreaga creatie .

   De aceea, cei doi, sot si sotie devin şi regi , si servitori, jertfindu si stăpânind iubirea ca pe o comoară de preţ destinată îmbelşugării reciproce, ce inceputa pe pământ va continua , în ceruri...

--------------------------------------------------------------------------------

[1] vezi Bogdan Stugren, Ecologie generală

[2] vezi Julius Evola, Metafizica sexului, ,pg.42

[3] musculiţa de oţet

[4] Julius Evola , Metafizica sexului, pg.44

[5] vezi Sfântul Vasile cel Mare, tratat despre adevărata feciorie în curăţie

[6]William Sha kespeare, A douăsprezecea noapte

[7] vezi Octavio Paz, Dubla flacără: Dragoste şi Erotism

[8] ibidem, pg.123

[9] ibidem, pg.90

[10] vezi Evelyn Underhill, Mistica, pg.215

[11] vezi Jean Noel Vuarnet, Dumnezeul femeilor, pg. 15

[12] ibidem

[13] vezi Ortega y Gasset, Studii despre iubire, pg. 41

[14] ibidem

[15] vezi Paul Evdokimov, Taina iubirii, pg.75

[16] vezi Emanuel Swedenborg, Despre înţelepciunea iubirii conjugale

 
< Prev   Next >

Artistic Work

Articles
Poetry
Gallery

Store Login






Buy a Painting!

THE HEALER
THE HEALER

Syndicate

Get our RSS feeds

Liuta Nicu Copyright ©2007-2008.