"I-am zis migdalului:
Frate, vorbeste-mi despre Dumnezeu,

Şi migdalul...a Înflorit!"

 
Home

Latest Painting

THE HEALER
THE HEALER

About Heaven - video

Aspiraţiile si Nostalgiile Postmodernitătii, Sau Despre Veacul Sub Care Trăim... PDF Print E-mail
   Lumea actuală trăieşte una dintre cele mai dinamice şi spectaculoase  perioade, schimbările tehnologice şi descoperirile din domeniul ştiinţific, în special cele din domeniul biologiei şi fizicii cuantice, din informatică şi telecomunicaţii  stând la baza creării unor noi paradigme în gândirea, mentalitatea şi societatea omului postmodern.
   Termenul de postmodernitate desemnează atât faptul că acestă perioadă are loc după industrializarea care a avut loc în statele dezvoltate (care a coincis din punct de vedere istoric cu apariţia ideii de modernitate istorică)  şi care actualmente parcurg perioada de postindustrializare, cât şi  o imposibilitate de a defini exact toate aceste operaţii care au avut loc în pânza freatică a mentalului şi imaginarului colectiv al umanităţii, aflat în plină bulversare; plecând de la euforia digitalizării şi cibernetizării societăţii, la terapiile prin transplant de organe, şi clonare a acestora cât şi a individului ca întreg, apoi la  vertijul comunicărilor "on- line" prin satelit, ce desfiinţează limitele timpului şi spaţiului "tradiţional", şi angoasele violente ale globalizării, ale singurătăţii şi existenţei sale de viaţă într-un spaţiu"steril" izolat şi dezlipit de legile şi echilibrele fireşti ale naturii, omenire înstrăinată tot mai mult de sine, de ceilalţi, de Dumnezeu .

   Aceste transformări au revoluţionat  concepţia  individului despre sine, acesta trăind euforic aventura cunoaşterii, deschizând prin noile cuceriri ale psihologiei, geneticii, fizicii cuantice, noi metode de investigare asupra realităţilor existente în afara şi în interiorul minţii omeneşti. Dar a operat şi  asupra unor concepte cheie, cum ar fi moartea, sexualitatea, libertatea, visul, spaţiul, timpul, limita...Însă în mare măsură toate reflecţile sale au fost încărcate de "eficienţele" pragmatismului, având drep scop închiderea fiinţei omeneşti în circuitele unei ambuteiaj social-comercial, creând o piaţă de desfacere cât mai avantajoasă la bazarul cu iluzii şi deziluzii, (omului fiindu-i amputat sentimentul tragicului , al fiinţei şi aspiraţiile sale spre plenitudinea desăvârsirii spirituale), folosind ca marfă şi monedă de schimb principalele instincte şi nevoi ale persoanei umanei (vezi Piramida lui Maslow), investindu-le cu atuurile comerciale ale oricărei marfuri de schimb, anunţând intrarea într-o noua Eră, cea dominată de filosofia "ultraeconomismului liberal" globalizant.

   La această nouă  filosofie- şoc, se pretează sau trebuie să se preteze orice actor şi factor social, politic, religios, uman, fie că este vorba despre alimente, arme, sau  producţii culturale: artă, cultură, ştiinţă, şi chiar religie, pentru a putea purta "pecetea" de marfă", având liber accesul la circulaţie şi difuzare pe baza implacabilelor legi ale vânzârii-cumpărării, ce conferă  oricărei manifestări spirituale un  caracter de spectacol, vădit subcultural.

   Toate acestea au condus, în paralel cu perfecţionarea mijloacelor de transport, de comunicare şi informare, la o dezvoltare fără precedent a schimburilor de mărfuri, bunuri şi informaţii de la un capăt la celălalt al planetei, sfidând şi subordonând orice barieră geografică, naţională şi politică, supunând guverne, naţiuni, interese geopolitice unor interese economice transnaţionale, conducând la o confruntare tot mai strânsă cu pericolele uniformizării şi anulării identităţii societăţii tradiţionale întemeiate pe valorile moralei creştine, suveranităţii naţionale, diferenţelor etnologice, fenomen intitulat sugestiv, globalizare.

   De la sexualitate şi noile ei dezordini amoroase, de la cultura computerizată  şi transformarea acesteia în  "economia de piaţă" a sufletului , de la ştiinţa descoperirilor epocale la exaltările monotone ale cotidianului televizat şi digitizat,  omul postmodern parcurge o suită de amăgiri şi dezamăgiri, de iluzii şi deziluzii, pe buclele aceleiaşi unde seismice a globalizării. Întrebările deja clasice, depăşite, asupra vieţii şi sensului individului în lume şi în sine, sunt minimalizate, contrafăcute sau relativizate, omului reinventându-se o altă identitate, în care întrebările şi nevoile sale îi sunt confiscate şi înlocuite cu un alt model de fiinţare, cu o altă ontologie şi paradigmă existenţială, un om care spre deosebire de celelalte generaţii (omul antichităţii,  Renaşterii, revoluţiilor naţionale şi industriale), a suferit "un abuz"de   mutaţii într-o perioadă de timp scurtă, ultimii 30-50 de ani.

   Confiscarea eu-lui de abuzul eficientismului economic-productiv (trasformat într-un produs de serie, psihic competitiv), a bătrâneţii sau a identităţii prin duplicarea clonală, a sexualităţii, sau a morţii fac parte din  pârghiile prin care omului modern i se  infuzează caracterul de piaţă şi de consum a propriei sale existenţe, comercializate la modul cel mai hedonist şi fantasmagoric, inoculându-i-se şabloanele noii ere în care omenirea a intrat, şi care confecţionează "omul de tip nou", adaptat "noii ere" şi "ordinii" sale, himerice...

    Nu trebuie minimalizat rolul important a religiei în alimentarea cu energii a spaţiului iraţional al subconştientului colectiv, spaţiul  favorit ale viitoarelor modele ale metafizicii New Age, în strânsă legatură cu descoperirile din domeniul medicinii şi biologiei,(în  ceea ce priveste tehnica  morţii clinice, transplantelor de organe şi revoluţiei euthanasiei) ale fizicii cuantice şi interferării sale cu nivelele energetice ale organismului  (evidenţiind aurele corpurilor şi interferenţele lor cu întregul univers), geneticii (întocmirea hărţii genomului uman şi realizarea visele milenare: concepţia artifială a embrionilor, întinerirea şi viaţa fără de moarte,  eugenia şi "tinereţea fără bătrâneţe", clonarea şi selecţionarea parametrilor biopsihici doriţi ai viitorilor "cyberman-i" creaţi după standardele"pieţii") psihologie şi incursiunile în  adâncurilor abisale ale conştiinţei (modificarea identităţii şi perceptiilor prin autosugestie şi accesul la imaginarul virtual al cyberspace-lui, iluzii psihedelice biochimice şi electromagnetice), parapsihologie (cu o largă aplicare în domeniul militar, manipulării de la distanţă, democraţiilor brain-storming). Toate acestea conduc la "adevărurile Psi de credinţă" ale sincretismelor de factură New Age-istă, ce preferă "mixajele" gnosticismelor şi iniţierilor în experienţe spirituale ale fericirii palpabile, ale senzualismelor orientale cu puternic iz tantric şi cosmic, adevărate "porţi" către un absolut "pipăibil"  simţurilor trupeşti trezite "kundalinic" la viaţă. Aceste mutaţii care au avut loc în mentalul  umanităţii  s-au datorat în mare măsură rolului pe care l-a avut modificarea progresivă a raportului dintre credinţa şi raţiune, net în favoarea celei din urmă.

   Modernitatea s-a întemeiat în mare măsură pe impactul raţiunii asupra societăţii în ansamblul ei, având (de la Renaştere, apoi Iluminism) imprimat un profund caracter antropocentric, agnostic şi aflată într-o profundă contradicţie cu orice adevăr  de credinţă: "Revelaţiei şi Bisericii i-au succedat în primă etapă a secularizării raţiunea şi statul naţional, înlocuite , la rândul lor, în etapa actuală a secularizării totale, de tehnica digitală şi piaţa globală"(Pr.Florensky). Suspectată de Kant, raţiunea îşi observă limitele ei dar şi alianţa (care îi permite stabilitatea), aceasta fiind găsită în ştiinţă, aşa cum observă părintele Florensky concluzionând: "ªi astfel, ultimul bastion al  lui Kant se arată a fi ştiinţa ca fapt, sau mai exact, ştiinţa matematică naturală. Raţiunea există, prin urmare există şi Adevărul, căci Kant crede în turnul Babel al cunoaşterii mecaniciste a naturii" Iar odată cu Marx şi Nietzche, ea capătă un acut accent nihilist, pragmatic, pusă în slujba "luptei de clasă"  şi "vointei de putere", ajungându-se la criza actuală a  limbajului aflat în pragul deconstrucţiei sale, fapt rezultat din manifestările "crizate" sale artei avangardiste, dar şi ale ştiinţei ultraspecializate.

   Avem practic de-a face cu efectele unei schimbări "ontologice" de mental care a operat mutaţii  adânci, progresive la nivelul sferei imaginarului colectiv, atingând atât imaginea despre sine a omului, cât şi imaginea posibilelor alterităţi şi funcţii: aproapele şi sexualitatea, lumea şi socialul, statul şi politicul, divinitatea şi transgresarea limitelor conştiinţei, toate acestea ducând inevitabil la  ruptura (aproape iremediabilă) dură între societatea tradiţională, modernă (chiar) şi societatea post-modernă, al cărei echilibru se axează pe noile paradigme instaurate. Surprinşi  de avalanşa de schimbări a acestui sfârşit şi început de mileniu, oamenii aleg fie calea manifestărilor stradale-antiglobalizare ( gen Seattle, 2000 şi altele mai recente) radicale şi violente împotriva efectelor globalizării percepute ca nişte înserieri "666 " economice şi apocaliptice, fie se repliază ca urmare a crizei identitare revolte naţionaliste, fie sub forma mişcărilor fundamentaliste care întrevăd "fiara" în democraţiile "laxe" ale Occidentului, considerând orice colaborare cu acesta un pact cu diavolul.

   O altă parte, ce alcătuieşte "plutoanele de execuţie" a noului "saeculum", sunt "hipnotizaţii" şi "tranchilizaţii" ce subscriu euforic barbariei hipertehnicismului, satisfăcuţi de avantajele omului nou, în care post-modernitatea şi-a văzut asigurat viitorul. Nu ştim exact cine sunt ei... Dotaţi cu trup omenesc, având o inteligenţă de "cyborg", inimă şi voinţă de fier, ei par desprinşi din scenarii kafkiene sau orweliene, şi în faţa lor orice demers empatic de restabilire a sufletului unei umanităţi descralizate, va eşua lamentabil şi matematic în faţa dezideratelor unui progres în scenariul căruia omul a fost inevitabil înlocuit de maşina sa şi ştiinţa sa ce în loc să elibereze, îl face prizonierul ei, aservindu-l. Iar locul unde toate acestea mutaţii în ontologia fiinţei omeneşti se petrec, este firesc, mintea şi imaginarul colectiv, cum ar spune Lucian Boia. Nu neapărat ca  "o strivire a corolei de minuni", cum spune poetul Lucian Blaga, am putea caracteriza mentalul colectiv al acestui ev, cât ca o încercare luciferică de a poseda taina, de a intra şi a trece dincolo de ea , de a o face explorabilă şi accesibilă, de a întemeia în întregime cunoaşterea pe metodele, rezultatele şi cuceririle  pozitivismului tehno-ştiinţific.

   Celule, pulsari, abisuri oceanice şi sufleteşti trebuiesc pătrunse pentru a nu mai exista dubii în privinţa realităţilor care le stăpânesc, iar apoi "vanda(bi)lizate" şi comercializate. Este vorba despre ceea ce vizionarul Alvin Toffler sesiza într-una din cărţile sale, despre impactul celui de-al treilea val (valuri care simbolizează  etapele mari istorice, sociale, economice pe care omenirea le-a străbătut din din antichitate şi până în prezent) asupra mentalului civilizaţiei celui de-al doilea val:

   "O nouă civilizaţie este pe cale de apariţie în vieţile noastre şi peste tot oameni orbi încearcă să o oprească.Această civilizaţie nouă aduce noi tipuri de familie , alte stiluri de muncă , de iubire şi de viaţă, o nouă economie, noi constructe politice şi, dincolo de toate acestea , o conştiinţă modificată" Această "conştiinţă nouă" în istorie, nu este ceva inedit... Recent comunismul îşi propunea dezideratul  creării omul de tip nou, ateu, utopic, servil statului şi "multilateral dezvoltat".

   Opinia occidentală ironiza mereu ambiţiile proletcultismului din Europa de Est, pe care o vedea ca o ciumă roşie, sovietizată,  "locul unde nu se întâmplă nimic", istoria părea ajunsă într-un punct mort, unde mii de oameni erau obligaţi să se îmbrace, să mănânce să gândească şi să simtă la fel... Dar nici capitalismul victorios nu avea să scape de tentaţia de a creea un tip de om nou, folosind întreg arsenalul democratic şi manipulând eficient conştiinţa colectivă şi deturnând-o de la demersurile introspective, spre extrovertirile unei existenţe strict sociale a individului.

   Astfel, parametrii acestuia au fost modificaţi sensibil: iubirea, familia, religia trebuiau confiscate şi reinventate.Trebuia ca omul să înţeleagă că viaţa sa are un sens, dar nu neapărat unul absolut: profesia, locul de muncă, autosuficienţa, hedonismul, nivelul de trai, consumismul pot fi lucruri pentru care merită să lupţi, să-ţi găseşti fragilul echilibru interior asigurându-ţi un look necesar integrării sociale; depresiile cauzate de anxietate, singurătate pot fi eficient psihanalizate, defulate şi transformate în necesara gândire pozitivă; sexualitatea este esenţială pentru binele colectivităţii , trebuie de aceea eliberată de sub servilisme preceptelor  iudeo-creştine şi dăruită  plăcerilor egoiste; familia este prea pretenţioasă, costurile întreţinerii ei sunt prea mari, de aceea este mult util ca individul să-şi savureze singurătatea intermitent "spartă" de dăruiri spontane şi fără angajamentele oficioase ale mariajului a cărui instituţie este considerată din ce în ce mai demodată.

   Omul postmodern nu i se reneagă accesul la o realitate  transcendentă...In sondaje de opinie nu se declară areligios, sau ateu  ci dimpotrivă, manifestă o sete avidă înspre fenomenul religios care trebuie să corespundă nevoii sale de "palpabilitate" şi autosugestie. El trebuie să creadă şi să experimenteze nemijlocit ceva transcendent care să-l posede, să-l "vacuizeze"; are nevoie de doza de endorfină şi "gândire pozitivă"(termen aflat în vogă) şi iraţional care i-o poate oferi experienţa mistică, fie este vorba de superstiţii sau "gospel muzic", fie de tehnicile erotice tantriste, fie de meditaţia Zen, sau de exerciţiile de relaxare Schulz conform standardului Noii Ere şi  psihozelor milenariste: "O mişcare ce câştigă teren de la începutul anilor 1980 este New-Age, fascicol de teorii şi practici diverse, reunite însă prin aceeaşi dorinţă de evadare din cercul îngust al concepţiilor materialiste şi raţionaliste. New-Age propovăduieşte o schimbare de paradigmă care încorporează tot ceea ce ştiinţa oficială refuză sau marginalizează: factorul Psi, comunicarea cu alte entităţi(spirite sau extratereştrii), terapii neconvenţional...Ea proclamă, într-un sens pur milenarist, intrarea omenirii într-o eră care va marca triumful omului asupra materiei, transfigurarea omului şi emergenţa unei conştiinţe planetare"

   Pe acest fond mistic imaginarul omului postmodern este imprimat de motive,  structuri şi teme eshatologice, din care aş aminti:

  * mitul conspiraţiei- ce apare în perioadele de criză, are darul de a coagula prin intermediul fricii , societatea;

  * mitul salvatorului: strâns legat de primul , atestă nevoia unei mâini forte un Mesia, care să salveze societatea de conspiraţie;

  * mitul vârstei de aur: când îndepărtat de o anumită bunăstare omul simte mersul lucrurilor ca pe o degradare şi o îndepărtare de o perioadă de aur, pe acest fond putem numi tendinţa de a refuza modernităţii sub forma conceptului return to inocence, o nostalgie a omului modern de a  se reîntoarce în sânul naturii, a unei vieţi paradisiace, ideal puternic reflectat în mistica mişcării hippy, din anii '70;

  * mitul unităţii: într-o societate multicoloră ideea de unitate a omenirii este sugerată prin idealul uniformizării şi transgresării diferenţelor naţionale şi politice, mitul Europei Unite, al globalizării şi mondializării economiei, în ideea unor duşmani comuni care vin dintr-o altă constelaţie (Psihoza Războiului Stelelor mult mediatizat în America);

  * mitul revoluţiei: ideea că împotriva structurii osificate a lumii, se declanşează ura puternică, a unui război devastator, în care cei răi sunt distruşi definitiv în acea vale a morţii numită Armaghedon;

­  * mitul progresului: ideea că după această revoluţie care restabileşte ordinea mondială, omul, prin reforme şi schimbări va evolua spre o societate ce va corespunde din ce în ce mai mult ideii de Paradis Terestru, ideea milenaristă a celor 1000 de ani de bine , după de satan va fi închis în iad;

  * mitul decadenţei: strâns legat de ideea vârstei de aur, este sugerată stricăciunea şi corupţia ireversibilă a omenirii, pe acest fond al sfărşitului de mileniu apărând o serie de secte care propovăduiesc acest mesaj justiţiar şi fanatic de Cavaleri ai Apocalipsului, cu profund caracter milenarist, profetic (exarcebarea demersului catastrofic) şi mesianic (venirea unui Mesia care să îndrume omenirea)

   Trebuie subliniat faptul că transmiterea acestor mituri care probabil au existat de-a lungul întregii istorii, are loc conform noilor structuri ale limbajului, aici înţelegând orice semn, semnificant, care este capabil să transporte mesajul, la nivelul subconştientului fiecărui om.  Însă pentru  apocalipsa timpului nostru  rolul cel mai important îi revine imaginii, ea este responsabilă de introducerea unor mutaţii la nivelul imaginarului colectiv, spatiul sensibil al miturilor, deosebindu-se de acestea prin faptul că deşi îşi trage seva din ele, se dovedeşte ca "o colecţie veritabilă de imagini sensibile" care  se afirmă "ca o altă realitate, îmbinată cu realitatea tangibilă, dar nu mai puţin reală decât aceasta; Mai mult imaginarul se prezintă mult mai elaborat, uneori chiar deosebit de sofisticat"

   De aceea un rol important pe care l-a avut în declansarea acestor psihoze ale omului contemporan, în detrimentul apocalipsele orale sau scrise, l-a avut imaginea pictată, filmată, televizată care devine universul mental al omului postmodern atras ca de un magnet, de acest cult al noului său idol- ecranul sălii de cinematograf, al televizorului, al monitoarelor computerelor.

   Diagnosticul cert al acestei civilizaţii postmoderne o reprezintă această seriozitate prin care orice imagine televizată poate deveni un document serios al acestei istorii iconoclaste a imaginarului mentalităţilor colective. Arta cinematografică şi televiziunea devin astfel martorul numărul unu al istoriei; putem spune că istoria este de fapt o producţie a acestei uzini de vise si fantasme, veridic este tot ceea ce a fost inregistrat pe pelicula celuloidului, fără acest fapt, nu mai putem avea certitudinea evidenţelor scrise ale istoriei; stiinţă, religie, artă, devin sclavele acestui zeu, care nu iartă nimic din cea ce nu i s-a supus exigenţelor telegeniei sale şi prizei la conştiinţa publicului...În acest sens, tainele sunt dezghiocate şi expuse consumului devoratorilor de imagini- mintea omului transformată într-un imens intestin a cărei digestie validează existenţa, transformată în pasivitatea concupiscentă a privirii ... Totul trebuie expus inflamării sale...

   Credinţa, sexul, moartea, crima, violul sunt toate transmise în direct răspunzând exigenţei dorinţelor noastre de nou si live. Dar de fapt toată această manie a telefagiei se trage din plictiseala şi akedia existentelor noastre: "Televiziunea seduce aşadar masiv prin faptul că, dincolo de teroarea şi utopia care le suscită, ea constituie forma cea mai simplă de ocupare şi potoleşte, prin procură, setea noastră de peripeţii şi de derivate facile. Criza limbajului şi a comunicării sunt şi consecinţe ale abstractizării existenţelor noastre, transformată în simple convenţii stereotipe ale imaginii televizate- devenind astfel oglinda a tot ceea ce percepem prin televiziune". De fapt prin abundenţa de imagini la care omul postmodern este supus prin această dictatură a privitului, simtul său estetic, înţelegerea semiotică, catartică a imaginii (cum apare în pictural) îi este atrofiată până la dispariţia completă. Căci permanent, avalanşei de imagini  i se alătura un noian de informaţii si explicatii, fiind supus acestui ultraj  al manipulării, prin forme lipsite de conţinut care "extenuează privirea",şi supune mentalul unui brain storming, care amputează orice discernământ al unei judecăţi de valoare.

   Un rol important în geneza noilor mituri ale postmodernităţii îl are cinematograful, prin producţiile sale comerciale în mare parte, care vin să răspundă nevoii de fantasmare a omului postmodern, creându-i-se produse de piaţă potrivite aşteptărilor sale eshatologice, milenariste sau sentimentale...Astfel în timpul cursei pentru înarmare din timpul Războiului Rece, Războiul Stelelor era filmul ce încarna temerile civilizaţiei americane ce se credea ameninţată de posibile civilizaţii extraterestre, şi astfel din punct de vedere politic, mccarthismul anilor 50 a profitat din plin pentru a continua cursa pentru înarmări. Nu lipsită de importanţă a fost realizarea producţiei filmului Armaghedon, care venea în sprijinul ecologiştilor ce vedeau în escaladarea nucleară un mod profitabil de îmbogăţire prin declanşarea ideii de Apocalipsă ecologică; Un alt film, recent American Beauty vine să anihileze orice urmă a tragicului în existenţa reală a morţii, fiind vorba practic de secularizarea acesteia; totul poate fi frumos, chiar şi moartea, astfel prin această confiscare a oricarei temeri, omului îi sunt justificate fantasmările sale, care primesc o tentă new-ageistă, aşa încât criza sensului societăţii postmoderne să fie deturnată de la adevăratele ei dramatisme ce nu ar fi politicaly correct.

   Filme interesante, ce dezvoltă tema conspiraţiei, sensibilitatea "paranoică" a omului ce justifică răul prin existenţa unei reţele ocultate în pânza socială, este Matrix şi The Net (Reţeaua) în care se avansează această idee a conspiraţiei mondiale, în care individul este inclus fără voia sa- cel care reuşeste să scape este cel care cunoaste regula jocului din lăuntrul Conspiratiei, promovând ideea mimesisului social, acea docilitate socială a individului expus noilor structuri ale puterii.

   Cinemania omului postmodern îi răspunde cu succes necesităţilor sale curente de a fantasma, de a visa cu ochii deschişi sau de a se iubi pe sine, adică acelei filautii de care are nevoie pentru a-şi înţelege complexele de inferioritate (Forest Gump), sau de a-şi ajusta hedonismul imaginea noilor standarde ale succesului comercial. ªi mai mult decât atât de ai da accesul la Legendă, de ai crea permanent mitologii în care să creadă. Însă, dincolo de aceste elucubraţii ale imaginii, televizualul are pretenţii mult mai mari. El trece de la fictiunea cinematografului, în care există o legătură cu un original, chiar dacă nu este întru totul autentică, la o suficienţă absolută a imaginii, care se transformă "într-un mod  de a fi universal ", abolind orice limită temporală consumului său,"... tunul de electroni bombardează ecranul fără întrerupere reconstituind pe acesta imagini zi şi noapte"(Pascal Bruckner), realitatea fiind înlocuită cu propria sa irealitate, scopul televiziunii fiind clar, acela de a  creea privitorului un câmp infinit de iluzionare şi sugestabilitate, astfel încât omul postmodern să-şi recunoască drept  nişă a propriei sale existenţe, matitatea diagonalei televizorului, a cărei perpetuă stropire cu elecroni şi prospectare a privirii, să-i dezmărginească fiinţa de sub limitele curente ale timpului, spaţiului,  ego-ului, şi astfel să-l consacre definitiv, ca şi mare senior al voyeurismului, în acest imperiu tehnologic al imaginarului artificial.

   Toate aceste provocări ale postmodernităţii, suscită interesul din partea teologiei  cu noi  răspunsuri care să corespundă aşteptărilor tot mai pretenţioase ale  omului postmodern (ce a "relativizat democratic" şi desacralizat orice "tabu-izare" religioasă prin   raţiunea evidenţelor modelate matematic care ne aduc în preajma unei religiozităţi scientiste, sau le-a sintetizat într-un sistem spiritualist, panteist) căruia  trebuie să-i  inspire   încredere fără a dilua esenţa mistagogică a creştinismului.

   Rolul teologiei creştine în ambianţa noilor paradigme create este de a demasca tot acest arsenal al înstrăinării de sine a omului modern dar şi de a păstra legătura prin trăire  cu seva patristică a periodei de aur a creştinismului, prin Sfinţii Părinţi, inspiraţi sub cupola Duhului Sfânt. Se cere o actualizare şi o bună corelare a acestor adevăruri cu contextul existent, pentru a evita inexpresivitatea limbajelor de lemn şi  a face  accesibilă esenţa  creştinismului autentic revelată prin Hristos şi Biserica Sa, adevăr cuprins sacramental şi mistagogic în Liturghie şi Sfintele Taine, în rugăciune şi comuniune euharistică, "ligaturând " mădularele Bisericii văzute şi nevăzute. Astfel, deznădejdea resimţită de omul contemporan , "angst-ul" heideggerian, poate să devină un serios motiv al acceptării Tainei, în profunzimea ei hristologică si sacramentală de revelare permanentă prin Biserică - temelia încorporării nostre în Sfântul Eonul Hristic, accesibil în toată splendoarea sa eshatologică, încă din această viaţă. Evitând însă orice impunere cu forţa, orice constrângere, orice judecată superficială şi ultimativă, creştinismul trebuie să găsească ca şi cale către inima omului modern, Dragostea, aşa cum  un părinte contemporan cu secolul xx, Sfântul Siluan Athonitul mărturisea:

"Mi-e milă de sărmanii oameni care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mândrii că au ajuns să zboare , dar nu e nimic uimitor în aceasta: şi păsările zboară şi slăvesc pe Dumnezeu. Dar omul , zidire a lui Dumnezeu , lasă pe Ziditorul  lui. (...)Mă rog mult lui Dumnezeu pentru voi, ca toţi să vă mântuiţi şi să vă bucuraţi împreună cu îngerii şi sfinţii"


 

 
< Prev   Next >

Artistic Work

Articles
Poetry
Gallery

Store Login






Buy a Painting!

EVA
EVA

Syndicate

Get our RSS feeds

Liuta Nicu Copyright ©2007-2008.