"I-am zis migdalului:
Frate, vorbeste-mi despre Dumnezeu,

Şi migdalul...a Înflorit!"

 
Home

Latest Painting

THE HEALER
THE HEALER

About Heaven - video

Sacrul si Violenta (II) PDF Print E-mail
Liuta Nicu Artist

Omul religios trăieşte într-un univers material încărcat de simbol. Măsura transcederii acestui cadru profan, al dobândirii de fiinţă este dependentă de semnificaţiile religioase ale simbolului şi ale raportării ritualice la aceasta. În acest sens omul religios încarcă cu semnificaţie universul profan. Doar aşa el poate valorifica orice urmă a trecerii sale prin timp. Contagiunea profanului cu sacrul se întâmplă adesea într-un mod spectaculos,''...domeniul sacrului este domeniul periculosului, aparatului si interzisului, domeniul profanului fiind cel al uzajului ,al gestului fara precauţii"[1]


   În acest sens, apropierea de sacru este interzisă fără normele de precauţie necesare chiar şi în cadrul poporului evreu , care a fost ales ca un etalon al apropierii de voinţalui Dumnezeu. Intreaga lume, prin poporul ales este chemata sa se apropie de Sacru, şi tablele legii, vor iradia în lume sfinţenia, şi norma de raportare la Sacru...De aceea Dumnezeu ne sugerează această selectivitate în apropierea de sacru, a unor familiii de evrei- leviţii: gherşoniţii, chehatiţii, merariţii, special aleşi pentru a îndeplini actele rituale ca o axă a sfinţeniei în cadrul sacerdoţiului. Prin existenţa tablelor legii, Dumnezeu polarizează, ca de la un centru iradierea revalaţiei, al adevărului, în spatele căruia se ascunde voinţa divină.

   Dumnezeu avertizează: "Un om care va fi necurat şi nu se va curăţa va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a întinat sfântul locaş al Domnului: fiindcă n-a fost stropit cu apa de curăţire este necurat".[2] Core, Datan şi Abiram, mor ca pedeapsă pentru nesupunerea lor faţă de Moise şi încălcarea prescripţiilor rituale."Domnul a vorbit lui Moise si a zis: Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări şi-o voi mistui într-o clipă[3]...Paisprezece mii de inşi au murit de pedeapsa aceasta, afară de cei ce muriseră din cauza lui Core".

   Iată deci o manifestare a numinosului[4], a realităţii ontofanice, sub forma de tremorului[5], în care o autoritate duhohvnicească este întărită, prin apel la forţa majoră a intervenţiei purificatoare a sacrului. Templul este, aşadar, un loc de unde sfinţenia iradiază asemeni unei unde, spre lume, este o umplere cu sacru a realităţii profane. Un loc unde Dumnezeu este Bun dar şi foc care ucide, cruzimea Sa nu este aşadar o manifestare a răutaţii faţă de oameni, ci o irumpere a sacralităţii Sale, în istorie, în timp, în spaţiul profan pe care-l străpunge,îl marchează cu invadarea ontofanică a numinosului.

   De aceea simbalo -symballo(a pune impreuna) are o funcţie hierofanică, de manifestare a divinului, care de cele mai multe ori este cutremurătoare. (nu poţi să-L vezi pe Dumnezeu, fiindcă vei muri pentru lumea profană, fiind inundat de sacru), de aceea simbolul exprimă de multe ori o realitate antinomică, fiind punte între văzut şi nevăzut, între materie şi focul spiritual care zace înăuntrul ei, între dimensiunea catafatică şi dimensiunea apofatică a revelaţiei divine. Cel care trăieşte sfinţenia se împărtăşeşte de natura apofatică a numinosului. Una din calităţile numinosului este înfiorarea sacră, cutremurul fiinţei sub atingerea diafanică a realitătii ontice, apriorice oricărui concept.. Moise se suie sus în Sinai rămânând 40 de zile, timp în care el este "învăluit în acel întuneric negrăit"[6] iar când se întoarce nu putea să fie privit în faţă, avea nevoie de un văl pentru a aceasta, adică de toate acele norme de comportament care traduc într-un limbaj logic, raţional, acea ,,coicidentia oppositorum" surprinsă în Lumina de pe faţa lui- acea sumă a contrariilor care le-a găsit în sânul dumnezeirii, pe care o minte omenească profană nu le poate pricepe. Deci simbolul devine principalul instrument de explorare a transcendentului, pentru că el înseamnă nu atât o imagine figurativă, cât o realitate spirituală concretă pe care o poate experia fiecare om în exerciţiile mistice.

   Nu întâmplător, Dumnezeu apare ca şi foc mistuitor...Manifestarea cruzimii Sale poate îmbraca aspectul unui foc, a unei arderi ce exorcizează răului, şi cei care-l întrupează. Extincţia fizică din universul material, a unei grupări rebele sau a unui oraş-Sodoma şi Gomora- se face prin foc... Dumnezeu elimină, exorcizează negativul din univers, îi blochează extinderea: "ªi Domnul a zis: Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei este mare şi păcatul lor este nespus de greu"[7]. Avraam însă stăruie în rugăciune (se sugerează, ca o prefigurare, puterea rugăciunii ce îndură voinţa lui Dumnezeu ) şi Domnul amână făgăduinţa dacă va găsi, în fine, măcar zece oameni curaţi. Astfel avem de-a face cu un Dumnezeu care nu acţionează conform unei scheme de funcţionare a sacrului, ci ca o relaţie dialogică schimbând atitudinea Sa, cu o singură condiţie, să găsească în cadrul realităţii profane un punct de plecare, o nouă punte de refacere a relaţiei sacru -profan.

   Lipsa acestui punct reper atrage manifestarea crudă şi nu neapărat nemiloasă a sacrului, a tremendumului. Faptul că la început Dumnezeu prefera o rebotezare prin apă ne indică un grad general de impurificare cu rău a cosmosului, este ca o spălare a formelor şi o repopulare a lor cu viaţă. Dar în cazul sodomiţilor răul, păcatul, întinează orice posibilitate de schimbare a omului, este afectată însăşi esenţa sa şi atunci, doar această abluţiune, prin foc se poate exorciza răul.

   Daca realitatea numinoasă se poate manifesta direct, nu rareori sunt cazurile când Dumnezeu alege un om sau un popor pentru a sacraliza întregul univers, ca o axă centrala, din care sacrul să irumpă concentric. Nu lipsită de semnificaţii hermeneutice este simbolul tăierii împrejur a evreilor. Această circularitate prepuţială semnifică noul univers care se va naşte în jurul realităţii religioase iudaice, aspectul falic desemnând o naştere şi o restaurare a universului, iniţiată prin Legea Veche, anticipată prin seria profeţilor şi realizată prin întruparea, răstignirea şi învierea lui Iisus Hristos.

   De aceea să nu ne surprindă acestă ambivalenţă a sacrului, dacă iubirea şi crima par să stea la un loc, pentru că "sacrul pastreaza o ambivalenta afectiva pe care celelalte valori au pierdut-o prin domesticire sociala"[8]. Sacrul comportă nu numai fascinaţie, admiraţie şi atracţie, ci şi cutremurare, oroare, chiar repulsie. Când Rubliov[9] ucide un cazac pentru a salva viaţa unei fete, pentru câteva clipe nu realizează gravitatea acelui act-este asemeni lui Moise care ucide egipteanul care îi loveşte pe evrei. Pentru moment judecata bine- rău este suprimată de impulsul firesc al fiinţei sale lăuntrice, ce-şi găsea afectiv, justificarea iminentă a actului. Doar ulterior, când realizează raţional evenimentul se înspăimântă, conştiinţa sa îi aduce la suprafaţă, gravitatea faptei sale, şi deznădăjduit, vrea să renunţe la viaţa monahală, adică la sine. Apariţia duhului maestrului său îi dezvăluie faptul că uneori răul poate lua chipul unui om şi atunci când îl ucizi crezi că elimini răul. Însă ce este răul?!! Există răul în sinea sa, are o consistenţă proprie.?!! Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că răul este absenţa binelui.[10]

   Când Adam si Eva păcătuiesc, Dumnezeu îi pedepseste spunând: "Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul"[11]. Si înţelegem nu că Dumnezeu ar avea ceva rău în sine, ci ca, doar ca un Atotcunăscător, ştia de fapt în ce rezida fiinţa răului ivita prin iesirea din armonia data prin ascultare si conformarea la Arhetip...Conform definiţiei Sf. Maxim Mărturisitorul, ''răul nu era, nici nu va fi ceva ce va subzista prin firea proprie...Nu e nici început, nici mijloc, nici sfârşit,...răul este abaterea facultăţilor sufleteşti sădite în fire de la scopul lor şi altceva nimic" Deci răul nu este altceva decât o manipulare a binelui. Un bine făcut pe jumătate riscă să devină un rău, un adevăr spus pe jumătate poate deveni minciună. In acelasi timp, Dumnezeu este o sumă de antinomii, este o sumă de contradicţii armonizate în Fiinţa Sa, o suită realităţi transcendente apofatice care nu pot fi pătrunse de mintea omului profan. Dumnezeu este foc mistuitor. ªi pentru a-L înţelege, neofiţii trebuie să treacă printr-o serie de experienţe stranii, în urma cărora dobândesc cunoaşterea iniţiatică. Căci bucatele Sale sunt tari iar noi ne hrănim cu lapte, lasă să se înteleagă Sf. Apostol Pavel, ce trecuse printr-o experienţă de convertire dintre cele mai cutremurătoare, şi strabatuse câteva ceruri. Să ne gândim la exemplul lui Avraaam şi fiul său Isaac, pe care este decis să-l jertfească.

   Heinrich Zimmer[12], ne relatează o povestire populară despre Sf. Ioan Gură de Aur, în care este acesta în urma unor experienţe iniţiatice avea să dobândească sfinţenia, dar încercările la care fususese supus erau deosebit de grele. La un moment dat, indus în eroare de către diavol, acesta ajunge să se cada in ispita cu o fată frumoasă, după care, urând căderea în păcat, o ucide, aruncând-o în prăpastie, şi cu inima îndurerată de dublul păcat, se retrage într-o pădure unde trăieşte ca un animal, mâncând rădăcini şi plângându-şi păcatele. Într-o zi Domnul se îndură de el, făcându-l un sfânt în ochii tuturor, însă acesta rămâne surprins deoarece ştia că făptuise o crimă. Însă ca prin farmec, apare fata cu care păcătuise şi pe care o ucisese, dar care nu murise de fapt, acestea fiind nişte încercări iniţiatice prin care sfântul avea să dobândească maturizarea spirituală.

   O altă povestire este despre Conneida, eroul ce avea să domnească perfect asupra lumii, născut printr-o naştere perfectă, din doi parinţi frumoşi. Eroul trebuia să străbată un traseu iniţiatic, în care va fi călăuzit de un cal. Însă ultima încercare va consta din asumarea răului, sau mai exact din jertfirea binelui pe care O'Conneida jurase să-l înfăptuiască, prin porunca de a-şi ucide propriul cal, care -i este cerută chiar de către acesta. O'Conneida refuză iniţial, dar ulterior se răzgândeşte şi calul tăiat se preface într-un prinţ luminos.

   Aşadar doar prin asumarea răului şi a binelui laolaltă se poate transcede universul ermetic al sacrului şi se obţine o viziune superioara a sacrificiului."Prin recunoaşterea identităţii ascunse a contrariilor şi prin desconsiderarea aparenţelor conflictuale care în mod normal bombardează spiritul şi stârnesc neliniştile reacţiilor noastre cotidiene ignorate , eroul supus încercărilor se vede eliberat de groaza naturala a extincţiei din schimbare. El işi atinge totalitatea, este unit cu permanenţa fiinţei , e inundat de o cunoaştere nemărginită şi o înţelepciune imperturbabilă"[13]

   Nu întâmplător multi sfinţi au fost oameni care au gustat din plin bucuriile vieţii.

   Au fost lacomi, desfrânaţi, poftitori, însă odată ce au fost atinşi de harul dumnezeiesc, s-au prefăcut în ceva ce transcedea propria lor nimicnicie. Traseul mântuirii înseamnă o cursă printre capcanele acestei lumi şi marii duhovnici întru răbdare si-au capatat sufletele.[14] Sfinţenia nu constă într-o fugă de lume, ci într-o depăşire printr-un limbaj sacru, plin de semnificaţii. Curăţenia inimii nu constă în negarea patimilor, ci în asumarea şi în depăşirea lor. Sfinţenia înseamnă o supraconştienţă a profanului, care însă va fi spiritualizat, hristoforizat.

   Omul spiritual nu este anacronic timpului său, nu este un puritanist, ci este o lumina care sclipeşte permanent în întuneric, reuşind să vadă în contrarii, paradoxul prezenţei dumnezeieşti, apofatismul cunoaşterii lipsite de schemele înţepenite în demersuri sterile raţionale de explorare al realităţilor transcendente.

   De aceea in perioada Vechiului Testament, când Dumnezeu ucide, este vorba de perceperea Sa de catre omul acelui timp ca si Sacralitate aflata in timp si istorie. Uciderea altor popoare care sunt idolatre prin intermediul unui asa zis popor ales, trebuie inteleasa in cheia contaminarii cu sacru a oricarei realitati profane si a unei irumperi de Foc ce are drept scop principal purificarea constiintei istorice a umanitatii si asezarea ideii de Dumnezeu unic.

"Ascultă Israele! Astăzi vei trece Iordanul ca să te faci stăpân peste nişte neamuri mai mari şi mai puternice decât tine, pe cetăţi mari fortificate până la cer....să ştii că Domnul va merge El Însuşi înaintea ta, ca un foc mistuitor; El îi va distruge, El îi va smeri înaintea ta: şi tu îi vei izgoni şi îi vei distruge repede, aşa cum ţi-a spus Domnul....căci din pricina răutăţii popoarelor acelora le distruge Domnul dinaintea ta.."[15]

Sau:

''Să nimiceşti toate popoarele care Domnul Dumnezeu şi le va da; să nu arunci nici o privire de milă spre ele şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta ar fi o cursă pentru tine"[16].

   În aceste rănduri transpare ideea unui Dumnezeu crud, nemilos ce nu are nimic de a face cu Dumnezeul iubirii care Îşi dăruieşte propriul Fiul crucii, pentru ca tot păcătosul să aibă viaţa veşnică şi să nu piară...Însă nu vom putea înţelege acest fapt dacă nu vedem în poporul evreu un purtător al axiologiei sfinţeniei istorice, iar ulterior in fiecare crestin un purtator al sacralitatii cosmice, universale. Prin Hristos aceasta percepere a Sacrului ca si Foc purificator este inlocuita cu perceperea sa ca si Iubire jertfelnica pana la moarte.Intre Dumnezeu si Om, se aseaza pururi mediator, Iisus Hristos, Dumnezeul-Om.Omul poate avea acces la Sacralitate prin sfintenia ce va fi adusa odata cu Sangele Mielului, in care toate fiinta omeneasca va fi restaurata, si repusa in drepturile ei de participare la Slava Lui Dumnezeu, alaturi de serafimi si heruvimi.

 

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Aurel Codoban, Sacru si ontofanie

[2] Numeri 19, 20

[3] ibidem, vs. 16, 45, 49

[4] Rudolf Otto, Despre Numinos

[5] ibidem

[6] Sfântul Grigore de Nyssa, Viaţa lui Moise

[7] Geneza 18-20

[8] Aurel Codoban, Sacru şi ontofanie

[9] Andrei Rubliov, film în regia lui Tarkovski

[10] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic prin întrebări şi răspunsuri

[11] Geneza 3, 22

[12]vezi Heinrich Zimmer , Regele si cadavrul

[13] ibidem

[14] Sf.Apostol PAvel

[15] Deuteronom 9, 4

[16] ibidem

 
< Prev   Next >

Artistic Work

Articles
Poetry
Gallery

Store Login






Buy a Painting!

MARINE
MARINE

Syndicate

Get our RSS feeds

Liuta Nicu Copyright ©2007-2008.